Zece bagaje pentru 2010

Astazi am plecat. Am adunat cat am adunat si s-au facut zece. Asta s-a intamplat de dimineata. Parca au trecut 100 de ierni de la ultima oala de mazare din Pantelimon.

Dupa aproape doi ani cu zile numarate si despartiri fara numar fara numar, era PSLK s-a incheiat. M-a apucat, ca o data la fiecare doi ani, dusul pe pustiu, dorul de duca. Si-ntr-un comun acord inteles si obtinut pana la urma, am plecat. Dupa ce-am lasat totul in liniste, curatenie si mancare buna.

De azi, my Humanic it’s only a subway station away. De azi, sunt back in Militown. In furtunoasele vremuri de acum cateva luni nu mi-as fi inchipuit niciodata ca o sa spun cu intreaga mea convingere personala “maine plec” fara sa am inima rupta iar in mii de mucuri de tigara si nopti nedormite.

De data asta, it’s all on me. Mai stii pantofii astia? De data asta, i-am pus definitiv pe 70, la deteriorari. And guess what? Humanicul m-a invatat asta… si anume care-i procedura cu incaltamintea defecta… Asa ca am adunat 10 bagaje pentru 2010.

Cu toate astea, cu tot ce-a fost, cu sus, cu jos, cu alb si toate nuantele de negru, trebuie sa spun ceva ce-mi sta pe limba: multumesc, PSLK.

Figures. It figures. Go figure!

Dupa o noapte de “haus! si atat.”, vorba unui prieten, cand te trezesti prima de pe Pamant pentru ca-l astepti pe tipu’ care-ti citeste repartitoarele, nu mai intelegi daca esti cel mai lucid om in pilaful din capul tau sau, pur si simplu, ramai la stadiul de just varza.

Anyway, din starea incerta de mai sus am discernut – in mod sigur nu fara motiv, dar n-as putea acum sa pun punctul pe “i-ul” din motiv – cele doua lectii ale existentei mele: nimic nu se intampla la intamplare si sunt suma tuturor experientelor mele, pe care ar trebui sa mi le asum (ca sa fac fata consecintelor, nu de alta ).

Well, the point is ca sunt un cumul al tuturor reactiilor mele tasnite din situatiile care mi s-au perindat prin viata. Sunt un sir al lui Fibonacci uman: tot cu 1 am inceput, naiba stie unde o sa ma termin. Fecare etapa este suma precedentelor, si spirala tot se mareste, ca nu-mi mai incap in piele de lucruri simtite si traite.

Slava Domnului ca nu-mi creste si capul pe parcurs. Oricum, in familie tot mai persista legendele despre caciulile pe care io le-am purtat de la nastere si sor’mea abia pe la trei ani. Gen: “Bula, ia si tu un kil de mere. – Da-mi o sacosa, mama. – Lasa, adu-le in caciula!”

Se pare ca, si la 10 ani de la terminarea liceului – pentru cine mai avea dubii asupra varstei mele incerte, luati-o p-asta! – deci si la zece ani de la ultimul premiu intai cu coronita, gandirea mea tot pastreaza tiparul de ecuatii si functii, de eleva la mate-fizica. Pacat, totusi, ca n-am scapat de limite .

Morala? Daca-n viata nu devii mai bun, mai plin de probleme pe cap si pe suflet tot ajungi. But, hei, fetele mele zic intotdeauna: “viata ta e ca o telenovela”. Am si eu o rugaminte: se poate sa nu fie in spaniola, macar?

Non-stop. Non-datorie.

Niste cumparaturi meschine, gen paine, toilet paper si o bere, mi-au dat prilejul, in miez de noapte, post-Humanic, sa descopar una dintre katerincile lumii in care traim si pe care eu le apreciez si le rad indeajuns incat sa le exprim pe blog.

La cateva blocuri de casa, intru in singurul supermarche non-stop tot timpul din zona pentru achizitionarea articolelor de mai sus – pardon, painea a fost lipsa, ca nu aveau decat din anul 2009, am lasat-o sa se odihneasca in continuare in pace pe raft.

La casa, ma intampina katerink de care vorbeam: un afis maare de tot, care informa despre plata cu cardul sau cash, people’s choice after all, si care se incheia cu: “Produsele comercializate se platesc!”

Gen, CUM?!?!?!?!?!

In ciuda faptului ca PSLK isi dorea berea cat mai repede si sa ne miscam de la locul faptei inspre casa, n-am rezistat sa nu ma intind la explicatii cu casierul/patron, mid-age turcalete with rugged beard and attitude, care mi-a lamurit misterul.

“Auziti, da’ cum vine asta ? Adica….vor sa plece cu ele, sau cum? Sau afisul asta e pentru hoti??” – o ard eu ingenua, ca sa storc toata seva de potentiala katerink a situatiei.

“Pai, cum!! Ca vor datorie!! Pe caiet! Cum?? Vecin de la doi venit urgent paine, urgent aia, aia, eu dat, el acum, nu mai trece prin fata magazin, intra in bloc prin spate, pentru 350.000 lei (sper sa fie bani vechi, ca, altfel, si-a cam luat teapa turcu’ )!! Eu venit Turcia sa fac afaceri Romania pe caiet??!?!”

Mi se pare corect, omul are dreptate. Adica a venit tocmai din Turcia, prieteni. Dati si micului investitor strain o sansa!! Va rog frumos, criza-necriza, produsele comercializate se platesc!

PS apropo de neplata produselor: ar trebui sa pun pe blog o sectiune foto cu toti hotii care imi calca pragul la Humanic. Vreo sase cunosc pana acum. Muieri mai multe. Sincer, le-as rupe capul! De la barbati ma astept la gesturi din astea pacatoase, dar pe ele, femeile nu le inteleg deloc.

For all of us who agree on good music

Aspectele tehnice ale Craciunului meu

Ca un intro: anul trecut, in drumul de Craciun spre patria preparatelor de casa de porc si a vinului rosu-inchis – Vaslui, that is – PSLK’s BMW cu roti neomologate a facut pana la Buzau; astfel incat, cu trei roti neomologate si roata de bicicleta de rezerva, ne-am intors in mareata capitala unde, in ajun de pus cadouri sub brad, combinatia nefericita de tractiune a fost schimbata intr-una de iarna, de-am putut ajunge, finally, la Vaslui, inaintea moshului.

Asta a fost anul trecut.

Eeee, anul asta, prima ninsoare, care intotdeauna ne prinde nepregatiti – un trend lansat in fiecare an de la primarie, si n-ai cum sa nu-l urmezi, e venit de sus, e la moda – a blocat tractiunea pe spate a BMW-ului in troienele din fata blocului. Cam pentru vreo 4 zile. Dupa ce-a trecut intemperia, PSLK si-a continuat treaba tot cu transportul in comun, ca masina ii adormise de tot ingropata in zapada: baterie ciuciu!

Dezmortit din hibernare, BMWul isi reia drumurile pentru o singura zi: in noaptea de 23 spre 24, cand singura noastra grija ar fi trebuit sa fie ce sa impachetam pentru Christmas @ the country, noi o ardeam extrem, again, la un service pe Fundeni pentru ca, nu-i asa?, e Craciun = e pana!!!!

Condimentata cu un prezon rupt, pana ne-a intins la program de afterhours: ne-am bucurat de sarbatori impreuna cu mesterii locului pana la 4 dimineata. Cand, finally, am pornit spre casa, unde, evident, BMW-ul nu s-a dezmintit, dat fiind ca a dat peste aceleasi troiene: s-a impotmolit. Deci asta era chiar prea mult. Si-n cateva ore eram asteptati @ the country, la degustarea unui Craciun traditional. Slabe sanse….

Dupa cateva ore de somn, ne-am propus sa incepem un nou ajun, sub auspicii mai bune: sub razele blande de soare si cu ajutorul unui mos din vecinatate – o fi fost chiar mos Craciun, care-si scosese cainele la plimbarea de dimineata – masina iese din incurcatura si ne lansam pe cei 30 de kilometri pana la destinatie. Unde am ajuns dupa aproape 3 ore, gratie tuturor bucurestenilor care s-au gandit, si ei, sa plece la drum de ajun.

Dar, odata ajunsi, ne-am incins la tuici si slane, cepe rosii de Buzau si poker, lucruri, de altfel, traditionale pentru un Craciun fericit! Numai ca, PSLK a platit scump tradarea vinului rosu pentru bere, iar singura noastra cheie de la usa de-acasa (restul fiind la respectivul domiciliu) i s-a rupt in gatul unui Carlsberg incapatanat.

Frateeeee, deci asta e chiar prea mult!!! Obligati, de joburile noastre, sa ne asternem, iar, la drum, in prima zi de Christmas, fara cheie de la casa, dar cu un cauciuc proaspat si, deocamdata, neciuruit, am tras la vechea resedinta a lui PSLK din copilarie, in speranta ca minunile lacatuseriei moderne vor ajuta la reconstituirea cheii noastre. Si, ave Maria, chiar asa a fost!!

Asa ca am ajuns la o concluzie: ce sa-mi doresc mai mult de sarbatori, decat s-avem cheie de la casa si patru cauciucuri intacte?? Asa sa ne ajute patronul calatoriilor pe drumurile publice!!

Il iubesc din nou pe Mircea Badea

Cine ma cunoaste si citeste de la inceputuri, stie ca I used to have a crush on Mircea Badea. Care nu avea deloc un crush pentru revista Unica, la care cu drag prestam in acele vremuri. Asa ca il mai intepam pe blogul meu – nu ca ar fi patruns ceva pana la el, prin patratelele pe care cu succes le poarta pe abdomen – si imi mistuiam pasiunea pentru acest stalp al katerincii in televiziune in scriitura razleata de blog. Si, in cele din urma, povestea noastra de dragoste virtuala s-a terminat. Adica m-am plictisit sa scriu despre el, in cele din urma.

De dimineata, in timp de coffee & make-up, vad “In gura presei” in reluare pe prima antena si dragul de Mircea – – imi aduce la cunostinta despre cum s-a tinut el de cuvant, dezbracat cu penele pe fund si in fata, in Piata Victoriei – ca sa celebreze Berceanu’s highway intre Turda si Gilau. Si ca pe blogul dumnealui au rasarit o disputa si un sondaj cu privire la existenta unui anume strat de grasime deasupra insertiilor de pene, adica pe burta. Are Mircea burta pe burta?
Asta e treaba lui s-o lamureasca si nu pot spune ca mor de nerabdare sa-l vad joi seara Adam-style cu Gadea in emisiune, asa cum a promis. Dar e fun.

Dar ce-i mai fun pe lumea asta astazi pentru mine, e filmuletul in sine, facut la -7 grade, in care Mircea-si zdrangane penele in fata Guvernului, tinandu-si, astfel, partea de pariu facut cu unul din guvernele Boc – pick one, anyone.

Asa ca, draga Mircea, two thumbs up pentru ca esti parolist, pentru ca esti barbat bine gen, chiar si cu pene pe fund, pentru ca ai momente de katerink delicioasa si de curaj nebun. Dar stii ce-mi place cel mai mult la tine, Mircea? Ca esti aproape in kuru gol la cateva grade sub ger si tu porti ceas, mai, nene!!

Please, check out the movie in question.

Ne-am angajat brad part-time

Deci am purces, io si PSLK, sa ne achizitionam un copac, caruia sa ii facem make-over de Christmas tree. Dat fiind ca la noi aksa totul e cam feng-shui minimalist, bineinteles ca ne trebuia un candidat de brad care sa se potriveasca profilului. Astfel incat, PSLK a decretat ca vrea brad negru cu globuri albe.

Fratee… o fi criza si totul dark on the streets si emo in the hearts, dar nici chiar asa, ca, de cand ma stiu eu mica si mare, bradul e verde cu rosu si auriu – ori traditie, ori provenienta SUA via reclamele Coca-Cola, whatever, eu voiam brad colorat.

S-a prins si omul ca treaba e cam morbida, asa ca a dat-o pe varianta complementara si un pic mai imbucuratoare cromatic: brad alb cu globuri negre. Si, la fata locului, si a brazilor albi de 1,80 m din hipermarketuri, am inceput sa calculam toata distractia asta feng-shui. Si ne-a iesit ceva in proximitatea costurilor pentru un porc, gen. Iar noi nu consumam porc.

Asa ca, ganditor, din mijlocul suvoiului de carucioare cu carnati si beteala de pe raion, PSLK a zis: “Hai, fa-l cum vrei tu, numai sa iasa dragut!!” Si a iesit. E un pic stramb, dar na, trebuia sa pastram un touch din feng-shui-ul dorit, nu? Si, oricum, nu se vede… depinde unde stai pe canapea .

Cum spuneam si pe Facebook – see pics attached to the event in question – ne-am angajat brad. Este un job project based – doar pentru sarbatori; e part-time – ii stingem instalatia cand plecam de acasa; si e fara bonuri de masa – e din plastic, nu mananca. Noi suntem multumiti. Cred ca vom mai apela la el.

Cred ca stii ce urmeaza dupa “Vine Sveeeen!!!”…. AGAAAAAIN!!!!

Doamne, si cand ziceam eu ca acest Craciun de criza financiara si de personalitate incepe sa ma bage in troianul fizic si existentialist de pe Soseaua Pantelimon, iata ca a rasarit, la orele 17.00, soarele si in lumea mea virtuala: vine Sven. As simple as that. Am gasit pe myspace. Si Cocoon mi-a confirmat.

Of course, mai am de asteptat ceva: happeningul se intampla – – abia de 1 mai, mareata zi ce deschide sezonul de festivaluri si cantari de zile inlantuite de club. Si unde crezi? In locatia in care am trait cele mai frumoase clipe ever din viata mea de house & love: pe plaja la Mamaia. Acolo unde eu si Sven am mai petrecut impreuna chiar augustul ce-a trecut. O nebunie. Un deliciu de event.

Nu este primul an in care venirea lui, cel mai mic si cel mai mare dintre DJs, mi se reveleaza cu multe luni inainte de intalnirea noastra propriu-zisa. Si, again, nu este primul an in care aceste luni distanta fac din eventul ce va sa vie unul dintre scopurile principale ale vietii mele.

Asa ca am inceput sa ma pregatesc: noua materie la care am de invatat este “The Sound of the Tenth Season”, released acum nici o luna, a carui coperta de CD deja m-a facut praf, la fel ca toate creatiile vizuale svenful.

PS Next, check out how I and PSLK bought the Christmas tree. Si ce-a iesit pana la urma. With pics on facebook.

Everything happens for a reason: Chuck Norris

Am auzit o poanta de dimineata la Zu: ca toate se intampla pe lumea asta pentru ca asa vrea Chuck Norris. Exceptie pe ó decembrie: atunci si ce i se intampla lui Chuck Norris e ca vrea Mos Nicolae . Eu cred ca, de fapt, Chuck si Mosu s-au batut pentru presedintia Romaniei.

Ce mai am de invatat zilele astea

Luni si marti au fost doua zile crunte. Fara metrou, schimb trei mijloace de transport pana la munca si un marsaluit intens printr-o bucata de oras in care totul e blocat: intersectia Carol cu Mosilor. Fara metrou, am facut aproximativ o ora si jumatate intre Pantelimon si Cotroceni in fiecare din cele doua dimineti. Fara metrou, m-am impaketat alaturi de nervi intinsi si subraturi mirositoare in masinile matinale de transport in comun la suprafata. Dupa care am ajuns la job. Unde am de-a face cu toti clientii din lume. Si atunci am inteles: metroul si Humanicul mi-au dat o lectie.

Asa ca am contabilizat ce mai trebuie sa invat zilele astea:
- sa nu ma mai enervez din orice
- sa vorbesc dragut cu oamenii – mai ales cu cei care n-au nicio vina ca m-am enervat anterior
- sa rabd toate aberatiile oratorice sau de comportament ale clientilor, ca, pana la urma, si ei sunt oameni si obisnuiau sa mearga cu metroul inainte de greva
- sa ma gandesc: se poate si mai rau, asa ca mai bine ma bucur de ce mai am
- sa pot sa zic EU “imi cer scuze” cand vreun aiurit se loveste, din vina lui, la mine in magazin
- in general, s-o las mai moale cu stilul dur.
Wish me luck!