Lucruri cute din sifonier

Am pornit, ca in fiecare vara, campania de imbogatire a colectiei de sandale. Iata cu ce am inceput. Sunt atat de inalte, ca vad lumea cu alti ochi. Si lumea ma vede mai bine pe mine . Cei mai mari fani: copiii. Am trecut pe strada pe langa o fetita de mana cu mama ei: “Mami, uite ce are doamna in picioareeee!”. Pustoaica imi ajungea pana la genunchi.

 

Apoi, a inceput si la mine sezonul de nunti. Prima o am weekend-ul asta, asa ca am scobit prin magazine dupa o rochita: ceva nepretentios, pentru un party restrans, dar in niciun caz sa nu trec neobservata in ea :D. Mi-am luat un 36. Tocmai ce ma probam, ca a intrat una in magazin si a dat de isterie ca vrea si ea cand a vazut cum arata. Era ultima. E drept, pe umeras nu mi-a inspirat nimic, dar m-a atras nuanta de somon si-am pus-o pe mine. Fantastic. Sta manusa, dar trebuie sa las acasa vreo 2 kilograme, ca sa fie super fantastic. Nicio problema: saptamana asta fructe si legume. [Daca nu te-ai prins din header, nu sunt eu gagica in poza. N-as purta niciodata pantofii & poseta aceasta cu rochia somon. It's too much!!! ]

Si-acum, o chestie tot din casa, dar nu din garderoba mea, ci a lui PSLK: un tricou super katerink, de te lingi pe degete, ca pisicile din poza. Iti cam face pofta de mancare, nu?

Ai chef de conversatii fashion? Da comment pe blog cu adresa ta adevarata de mail si-ti raspund .

A murit Michael. Noi pe cine mai iubim??

A murit Michael. Multa lume e socata. Eu ma asteptam. Nu poti sa tragi de fizicul tau in halul asta atatia ani si sa o duci bine. Dar azi e ziua in care nu ne mai amintim de problemele cu copiii, masca de pe fata, operatiile estetice, falimentul lui. Azi ne amintim de ce-a fost Michael pentru fiecare din noi.

Iata ce-a fost Michael pentru mine:
- o caseta video cu primul concert  de la Bucuresti – locuiam in provincie atunci, in 1992. Cica inregistrarea acelui concert a fost cea mai vizionata inregistrare a unui concert, difuzata de HBO, pana atunci. La mine acasa, a fost, clar, cea mai “difuzata” caseta video.

- o intreaga colectie de postere, poze taiate din revistele pentru adolescenti, insigne, martisoare – da, am avut martisor cu Michael si l-am purtat vreun an, pana s-a destramat firul alb cu rosu. Plus o carte despre viata lui, scrisa de nush ce romanca si lansata in perioada concertului, cu mare trecere in orice biblioteca de adolescent.

- toata discografia lui Michael pe casete audio, din care preferatul meu a ramas, pentru totdeauna, albumul “Bad”; desi se stie ca: Michael’s best album ever a fost “Thriller”.

- ritualul de spalat pe dinti inainte sa plec  la scoala – vreo 4 minute, care acopereau “Dirty Diana”, “Smooth Criminal” si “Leave me alone”. Intotdeauna. Dadeam din fund in fata oglinzii, ca nu puteam canta versurile cu periuta in gura. Mama nu stie, era deja la serviciu. Afla acum

- micile altercatii cu depecharii & rockerii. De obicei, ei erau de sexul opus, asa ca ieseam deseori sifonata. Nu conteaza, era pentru Michael.

- o poza cu Michael in concert cu care dormeam sub perna. A fost singurul barbat cu a carui poza am dormit sub perna

- aspiratia de a arata ca Naomi Campbell cand voi fi mare [acum imi dau seama ca n-am nicio sansa, si nu neaparat din cauza faptului ca ea e de culoare ]. Asta pentru ca o uram pentru cum se infasura, in fustita aia alba, in jurul lui Michael, in videoclipul “In the closet”. Aia e o piesa de o sexosenie rara . Si Naomi la fel.

Asta a fost MJ pentru mine.

Tu cum ti-ai petrecut epoca Michael?

Balaceala nationala de weekend

Unde naiba mai faci o plaja in orasul asta? Ca la strand risti sa culegi niste ciuperci de piele daca te aventurezi in apa, plus ca s-ar putea sa ramai doar cu chilotii de pe tine daca ai un bagaj mai ochios; la piscine iti lasi banii de distractie pentru tot weekendul pentru acces, sezlong & drinks, ca nu poti s-o arzi cu apa plata de acasa pe la vreun stabiliment spa din Pipera sau la mai cunoscuta Daimon din Tineretului; la Water Park te impiedici de copii pe uscat si de colacele lor in mediul acvatic + preturi la fel de high pentru acces & mese – macar sa stai toata ziua in locatie daca tot ai platit intrarea atat, nu? sa prinzi si tu vreo 2-3 mese la sezlong, din care una e din sandvisurile impachetate de acasa.

Deci unde mergem la plaja & barbatii la gratar? – ei cu bronzul mai slow, cu micii mai hard. Uite-asa ne intrebam noi, gasca de la mare – vezi story-ul calatoriei aici - pe unde sa ne mai aer-liberim, si asa am ajuns la Slanic Prahova: eu & PSLK, fratii Cola, Gigi/Vadim + un alt cuplu. Imi faceau ochii ca la sarpe de fascinatie cand am zarit lacul plin cu capete de oameni printre ulucile gardului. Frumooooos! Restaurant, terasa, sezlonguri, basca niste dealuri verzi si curate cu permisiune & locuri speciale de gratar pe ele. Bai, ce mai, ca in natura, numai ca amenajat!

Din fascinatia noastra ne-a scos neintarziat o problema care se tine de orice asemenea loc fantastic: nu e loc de parcare, dom’le! Iar cand PSLK a vazut locul semi-amenajat de parcare, gen mai forestier, in super panta si plantat cu bolovani de pus la roata, ca poate nu-ti tine frana de mana, era sa intoarca cei 100 km inapoi pana la locul sigur de parcare de la bloc.

Pana la urma, rotile lui neomologate si-au gasit un locsor intre niste papadie si niste Jeepuri venite si ele la plaja. Din Bucuresti. Toata parcarea venise din Bucuresti. Si eu care credeam ca am descoperit raiul ascuns al razelor UV!

Dar a fost bine pana la urma: intrarea doar 12 lei – acces & sezlong [cine se scoala de dimineata, prinde sezlong unde vrea]; aceeasi politica se aplica si pentru bancutele cu umbrele de pe dealurile dimprejur; daca nu – ca noi: paturi, prosoape & umbra plimbatoare de copac; gropi gata facute si afumate pentru gratar. Daca mai pui lacul sarat la care nu poti veni cu ganduri sinucigase ca nu te ineci deloc, groapa cu namol pentru cei cu articulatiile subrede sau chef de mazgaleala, dusurile cu apa calda si preturile bunicele la terasa, atunci pot sa zic: all in all a fost prea bine.

Lipsuri: carbunii si lemnele, asa ca ia-ti de la benzinarie.

Uite si niste imagini, ca sa-ti faci si tu una.

Poker pe dezbracate. Romania ramane in chiloti.

Am vazut ieri ultima reprezentantie din aceasta stagiune a lui “Poker“, in regia lui Tocilescu, la Teatrul de Comedie. Cu Valentin Teodosiu, George Mihaita, Vladimir Gaitan si o “bimbo” – conform rolului – care uneori era Jojo [actrita cu acte, daca nu stiai], alteori – Simona Stoicescu [pe asta am prins-o noi aseara] – o blonda planturoasa, careia i-am vazut celulita de pe randul H [aspect foarte putin important pentru prestatia artistica, mentionat asa, doar de amorul trendului].

Astea patru personaje mi-au aratat in doua ore ce n-a reusit Mircea Badea sa-mi demonstreze in zeci de emisiuni de-ale lui, adica urmatoarele idei:
- Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul! [lansata de Mircea Badea; dupa unii, plagiata dupa un scriitoras ungur si al sau volum de nuvele din 1973]
- Frumoasa tara Romania, pacat ca e locuita! [am auzit niste legende ca ar veni de pe la comunisti...]
- Suntem aici, la portile Orientului, unde totul este tratat cu superficialitate. [motto-ul romanului "Craii de Curtea Veche" by Mateiu Caragiale] – sau “las-o, ba, ca merge-asa!”

Atat de bazati au fost astia 4. Care erau, de altfel, personaje reprezentantive pentru societatea romaneasca: senatorul burtos, mereu la costum – adica gata pentru o “interventie” la partid, care traieste din comision si controleaza o parte a presei, intotdeauna saritor cu cel de-al doilea personaj – patronul de echipa de oina [in piesa asta ], foarte putin scolit, dar care si-a inmultit banii cu deal-uri post-revolutionare de succes si care, mai nou, are aspiratii politice, salivand la imunitatea parlamentara care-l va salva de puscarie; al treilea reprezentant de baza al Romaniei de azi e doctorul chirurg estetician care a importat silicoane cand nici nu existau pe lista de tarife la vama, asa ca le-a declarat jeleuri, si le-a dat si vamesilor sa aiba pentru copii, de Craciun. La astia trei se adauga o pitzi, fosta centurista, care-a trecut pe la patronul de echipa prin pat, pe la doctorul estetician prin sala de operatie si care devine amanta oficiala a senatorului, dupa ce-l divorteaza. Una cu aspiratii de prezentat meteo, cu o intensa dorinta pentru “succesuri”. Pe bune, zici ca fata e coborata din Hi5.

Astia trei se asaza la o partida in poker in fiecare saptamana. Initial erau 4, cu Marcel – care s-a carat in SUA si i-a ajutat cu bani sa devina personajele de baza de azi. Si Marcel intotdeauna ii rupea la poker. Poate de asta le-a si trimis bani dupa Revolutie, sa-si spele din norocul chior la carti. In seara asta, cei trei il asteapta pe Marcel. Nu doar sa le completeze mana de joc, ci sa-i si scoata din rahat cu bani. Again. Pentru ca senatorul si-a pus toate bazele in locul 1 pe lista la alegerile pentru Senat, iar patronul de echipa s-a intins cu biznisurile mai mult decat l-a tinut plapuma si influenta interlopa, asa ca acum e in gaura… E cam groasa. Numai doctorul o arde linistit, ca stie: silicoane se vor cere forever!

Si Marcel nu mai vine. Si astia se bat intre ei si se santajeaza cu filmulete cu dare de mita si dosare dosite in podea… Si pitzipoanca se trage cu toti pe rand – cu doctorul incearca doar, dar, vorba ei, “e carpa!!”. Si Marcel nu mai vine. Pentru ca, aflam in final, pitzi se combinase cu el de cand era dansatoare la bara si acum pleca sa-l intalneasca la Moscova, ca acolo e viata!

Iar cei trei se vad ramasi cu ochii-n soare si cu perspectiva politiei de gat, astfel incat o omoara. Da’, ce, s-o duca ea mai bine? Daca nici noi, nici ea!

Si se pun la poker. Again. Ce dracu’, doar e traditie saptamanala! Si chiar daca Marcel nu mai vine, se poate juca si cu o mana moarta: cu sabia patronului de echipa, doctorul face rost de o mana de la spital. Ca sa fie echipa completa! Ce poker e ala in trei?? Romanie, nu mai pierde atat la poker, ca te lasa astia in chiloti. Tu oi fi mana moarta?

Tu cum iti desfunzi nasul?

Stateam ieri in trafic la semafor. In dreapta – o duba alba colantata – ceva de firma, nu mi-a atras atentia inscriptia pana nu l-am vazut pe sofer.

El se scobea in nas. Dar rau!! Pana la cot. Mai analiza recolta pe varf de deget, mai continua operatiunea. Foarte fascinat de muci.

Si-atunci m-am uitat si pe inscriptia masinii: sub o sticla mare de Bixtonim scria: “E mai usor sa-ti desfunzi nasul decat sa franezi!”

Cred ca la asta s-a gandit si el, minerul. Dar fara Bixtonim

De ce s-a purtat Eminescu urat?

«- “Iar te-ai cufundat in stele
Si in nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vietii mele.

In zadar rauri in soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire,
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare -
Nu cata in departare
Fericirea ta, iubite!”

Astfel zise mititica,
Dulce, netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.

- “Hai in codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang in vale,
Stanca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

Acolo-n ochiu de padure,
Langa trestia cea lina
Si sub bolta cea senina
Vom sedea in foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti.

Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul
Sa-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!

Cand prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Te-oi tinea de dupa gat.

Pe carare-n bolti  de frunze,
Apucand spre sat in vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?”

Inc-o gura si dispare…
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!

…………………………………………………..

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floarea-albastra! Floare-albastra!
Totusi este trist in lume!»

La mine asta fost clasa a X-a. Pentru referinta, am terminat liceul in 2000. Daca mi se permite un sfat: draga Eminescu, daca nu te purtai urat cu fata, nu mureai singur, da? Aviz tuturor Eminestilor de pe lume: daca nu reusiti sa fiti niste genii, macar purtati-va frumos cu fetele!

Intr-o valiza incap mai multe decat intr-un BMW

Si-am zis ca plecam la mare. Eu, PSLK si baietii lui. Toti cu o masina, ca eram pe low budget, dar high expectations. In fata statea sosia un pic mai grasuta, dar la fel de nebuna a lui Vadim. Sau Gigi. Alege-l pe care-l vrei, el ii prefera pe amandoi. In spate – eu sandvis cu platforme intre doi frati subtirei cu tenesi si Cola.

Dupa cafeaua de la ora 5 din fata blocului, ne-am intins pe autostrada, iar PSLK avea, ca de obicei, o problema cu masinile din fata, masinile din spate, cat si cu rotile lui neomologate de pe BMW. In general, discutia s-a purtat in jurul rotilor. Ele se purtau in jurul gropilor de pe A2.

In alta ordine de idei, zic: “Ba, baieti, ne cazam si o ardem pe Kudos sau pe la plajele alea din capat, ca e chill si nu ne termina “hangitele” – vorba lui Vadim/Gigi din fata”. Asa sa fie!

Dupa doua popasuri de tigara & breakfast@Mac, ne parcam in cartierul de viloace de dupa Hanul Piratilor si ne echipam in costume de baie in cele doua camere super-ieftine achizitionate de pe net. Eu cu PSLK – “Hai, ca e bine sa fii combinat uneori!”, de la baieti constatare, iar Vadim/Gigi si fratii Cola dincolo. Eh, se descurca ei, ca au pat mare cu tablie de fier forjat, se pot lega cu sireturile de la tenesi, sa nu cada.

Cum am pornit-o noi spre Kudos – careia i-am ratat intrarea, ca toate giratoriile din Mamaia arata la fel pentru noi – fratii Cola si-au adus aminte ca au ceva shopping de facut pentru buna lor stare la plaja. Asa ca i-am lasat la magazinele cu prosoape de firma de langa autoservirea Estival, iar eu si PSLK am inceput investigatiile pentru descoperirea mult-cautatului Kudos.

Deci: ori intrebam numai lume not-trendy, ori ne-am trezit intr-un univers paralel, ca nimeni n-auzise niciodata, dar niciodata de plaja lui Pagal. Am zis ca e ceva groaznic la mijloc!!

Am reunit brigada si-am periat faleza printre hoteluri, cu destinatia Hotel Savoy – acolo este sigur Kudos! Acolo l-am lasat de 1 mai!!! In mistourile baietilor, m-am incapatanat sa-i tarasc pret de cateva hoteluri prin nisipul deja neprietenos de fierbinte, sa-l ignor pe Vadim/Gigi cu ale lui: “Mai, fetito, mai, pai eu am crescut la hotelurile astea etc. si cel mai fin nisip e la Fantani, de ce mergem noi la Kudos”, si pe fratii Cola care-o tineau intr-o hahaiala continua pe seama calitatilor mele de ghid. Numai PSLK ma sustinea… intr-un fel… adica nu zicea nimic.

Si cum dau eu, cap de turma, ultimul cot de hotel, mi se asterne in fata plaja pana hat!, aproape de Hanul Piratilor. Iar Kudos nu mai apare. Niciodata. Stii filmele alea in care naufragiatul ajunge, in sfarsit, la el pe mal acasa, cade in genunchi si pupa pamantul?? Eh, era sa iau si eu o gura de nisip, dar nu de bucurie. Oricum, baietii au fost finuti si-au acceptat ce-a mai apropiata plaja deschisa si cu sezlonguri. Am sunat-o pe No.4 – venita la mare de cu seara, activa la un party pana tarziu. Deci dormea cu spume. A zis ca sunt nebuna, ca ce tip ca disperata ca nu mai gasesc Kudosu’. Nici macar nu s-a deschis. Sa incerc peste doua saptamani!!

In rest – tolaneala la soare. SPF40 pe fata, 8 pe corp, le-am recomandat si lor, dar Vadim/Gigi  – cu antecedente cunoscute si grave de prajeala pe teasta – ma refuza, drept pentru care a doua zi dimineata ne faceam omleta pe chelia lui. Vrea si el SPF40, scobesc in geanta de plaja si ii dau peste balcon crema fratelui Cola mai in varsta: “Ba, zi-i lui Vadim/Gigi sa nu-si dea mult, ca se intinde!!”

Cola mare e in forma dis-de-dimineata si-i face cheie prajitului sau coleg de camera: “Auzi, ma, a zis G. sa-ti dai mult, ca se intinde!!” Dupa 3 ore, mic-dejun la terasa, ajuns la plaja, baie in mare, Vadim/Gigi era tot albastru pe fata de la SPF40. Dixtractie.

In aceeasi formula de sandvis am plecat spre casa, iar ca sa ne treaca uratul si vorbitul de discutii, ne-am pus noi sa jucam “Ce incape intr-o valiza”. Pentru cine nu stie: unu’ spune alfabetul, altul zice stop ca la fazan, si cu litera nimerita gasesti nume de lucruri ce-ar incapea intr-o valiza. Pentru cine stie, sare aceste randuri.

Noua ne-a cazut “C”. Si ne-a tinut de la Cernavoda pana la Bucuresti. In patru insi, ca PSLK era atent la gropile de pe autostrada cu rotile lui neomologate. Ne-am ocupat cu asta pana si in popasurile de tigara, unde stateam aranjati ca in masina, sa nu ne incurcam cumva randul. Bineinteles ca au fost controverse de genul:
- nu poti baga un Chinez in valiza, chiar daca s-a vazut asa ceva la televizor
- nu poti baga cu Condor in valiza, de vreme ce nu am acceptat nici un Cocor sau Coiot
- nu poti spune “Calup” fara sa mentionezi calup de ce, si atunci nu mai bagi calupul in valiza, ci telemeaua sau sapunul, deci nu e ok, mai ales pentru ca fratele Cola mic, care vine la rand dupa tine, va zice si el “Cateva mere”
- si altele cu C.

Iar cand am intrat in Pantelimon, amenintator de aproape de casa si de game over, Cola mic din stanga mea era la rand, blocat maxim, inca inciudat pe calupul meu. Si i-a venit Chiparoase – cica niste flori. Si eu am zis ca e copac. Si Vadim/Gigi a zis ca e copac. Si poate-or fi florile copacului, dar nu tot copac ramane, deci nu incape. Si PSLK a parcat la bloc. Si Cola mic a pierdut.

Luni, Cola mic lasa offline-uri pe mess cu extrase din DEX: “CHIPAROÁSĂ, chiparoase, s.f. Plantă decorativă cu tulpina înaltă, terminată cu un mănunchi de flori albe-verzui sau roz, plăcut mirositoare; tuberoză (Polyanthes tuberosa). [Var.: tiparoásă s.f.] – Din chiparos (după fr. tubereuse).
Sursa: DEX ‘98″.

Eh, dar mie mi-a iesit cu Calup, nu? La cat de praf aveam fizicul dupa calatoria in formula sandvis, meritam si eu macar atat. Oricum, un lucru e clar: intr-o valiza incap mai multe decat intr-un BMW. Fie el si cu roti neomologate.

Pentru cea mai lunga prietena a mea.

Ne stim de la sapte ani, de cand ne punea sa mergem impreuna de mana in rand in vizita la muzeu, ca noi eram cele mai lungi din clasa. Si la poza de clasa a II-a am fost plantate tot una langa alta intr-un colt ca sa echilibram peisajul ocupat de baietii din partea opusa.

Am ajuns sa stam impreuna si in banca – ultima de pe rand, bineinteles, ca nu mai vedea nimeni la tabla de fundele noastre din par – si cineva din afara ar fi zis ca atunci s-a intarit prietenia noastra. De unde! Alea au fost zilele in care a luat bataie ca se intindea peste jumatea ei de banca, desi i-am tras o linie cu creta la mijloc.

Dar ea nu s-a suparat definitiv pe mine si tot m-a chemat la parada modei cu hainele ma-sii pe care-o facea aproape zilnic in sufragerie. Si nu de putine ori m-a colectat maica-mea in drumul ei spre casa din oaza de distractie oferita de familia mea adoptiva. Asa o numeam eu .

Chiar daca am mers la licee diferite, tot o scoteam zilnic din casa – de cele mai multe ori la rugamintea lui tan’Marsica [numele de cod al maica-sii] – careia ii era teama ca moare fii-sa de urat in fata televizorului. Asa ca o taram zilnic pe strada mare si prin cartierele pe unde aveam eu vreo noua pasiune neimpartasita. Ea n-avea niciodata pasiuni. Doar rabdare. Cu mine.

Ne-a aruncat facultatea departe rau una de alta. Eu la Bucuresti, ea la Iasi. A fost greu patru ani, sa ne vedem doar in vacante si pe la sarbatori. Asa ca m-am hotarat s-o aduc mai aproape. Dar ce te faci cu tan’Marsica & husband, care mureau numai la gandul ca le pleca fata tocmai la Bucuresti??? Si ce sa faca ea acolo???

Eu am zis “vino, ca vedem noi”. M-am inghesuit cu ea intr-o camera de apartament in Titan, a dat la master, si-a gasit de munca, ne-am mutat in Colentina unde ne-au spart casa, i-am facut cunostinta cu barbatul cu care acum e deja maritata, i-am fost domnisoara de onoare la nunta. Acum isi face casa. Stau la 2 statii de metrou de ea si as putea s-o vad oricand, dar tot mi-e dor de vremurile in care imparteam banca la scoala sau o garsoniera la Doamna Ghica.

Asa ca mi-a promis ca am o camera asigurata in casoaia aia de langa Bucuresti. Si ca o sa-i duc copiii la mall .

Nu degeaba e No.1. Cea mai “lunga” prietena a mea. La multi ani, fata!

Fratii Jderi & other issues

Acesta este un text eclectic. Voi dezbate mai multe issues cu diverse grade de importanta. Evident, Fratii Jderi sta in capul listei de prioritati.

1. Ma suna No. 2:
“Baa, Fratii Jderi e la birou?”
“Nu, a iesit.”
“Ha-ha!! L-am vazut eu acum pe la Mon Cher” [cine nu e pe frecventa cu mondenul, asta e in zona Dorobanti]. “Sunt pe terasa, mananc, si a trecut pe aici. Auzi, are niste bermude cu desene, asa…?”
“Frate, nu stiu, ca azi nu l-am vazut pe la birou… Da’ poarta o geanta mare neagra mereu pe umar.”
“El e, el e!”, se bucura No. 2 de parca si-ar fi vazut rudele din Franta. “M-am uitat insistent la el si cred ca si el m-a remarcat!”
Combinatie, ce sa zic? Ajunge omul la birou si ii transmit ca a fost spotted in Dorobanti. Fratii Jderi a ajuns la concluzia ca trebuie sa se mute din Bucuresti, deja e recunoscut pe strada!

2. De dimineata ma luptam in drumul spre birou cu fusta mea de vara umflata de vant, in uralele muncitorilor de pe santierul de la Dacia colt cu Grivita. Mi s-a luat la replica: “Tine-o bine, sa nu ti-o ia vantul!!” La care m-am intors: “Nu cumva vrei s-o iei tu??” Mustata neagra in salopeta s-a rusinat. Probabil se gandea ca nevesti-sii nu-i vine. Fusta.

3. Un nebun s-a trezit ca e fiul lui Copos. Cand spune asta, se bazeaza pe asemanarea la chelie si un job temporar la un hotel din Poiana, detinut de “tatal sau secret”. Omul a fost aseara la “Acces Direct” pe antena si incerca sa dea pe televizor un cont bancar unde sa-i bage curiosii bani pentru un test ADN. 
Eu zic asa: cu un PR bun, cred ca nebunul iese si actionar la Rapid, o scoate pe Eva Kent la terasele pe unde umbla Fratii Jderi mai sus, isi asigura vreo luna de expunere la OTV si, in cele din urma, isi face si implant de par in frunte. Moment in care va disparea asemanarea cu Copos, curiosii care i-au dat bani pentru testul ADN se vor prinde de schema, totul se va narui, iar omul se va intoarce de unde a plecat: in nebunia lui de sarac [si cu duhul]. Stai linistit, Eva Kent nu ramane in drum. Se gaseste oricand un alt sarac in ascensiune si pentru ea.

Azi sunt minora. Pentru taximetristii de la Foisor.

De dimineata circulam cu tramvaiul lejer spre munca, impartind vagonul cu un cuplu “vintage”, depasit de vremuri si traseu RATB, drept pentru care se aflau intr-o continua controversa pe tema “cu ce ajungem la Cismigiu”. Well, in mod normal m-as fi bagat sa le explic – erau confuzi rau si-mi parea rau ca ajungeau in balarii cu informatiile pe care le aveau ei de cand circulau cu troleul in anii de liceu, probabil – dar show-ul lor era prea funny ca sa-l stric.

Ea – mica, smochinita si agitata, cu riduri de om suparat la gura; el – inalt si alb-alb, calm-calm, cu sapca, sta pe scaun. Tramvaiul se opreste la stop, si baba, panicarda, il ia drept statie.
Ea: “Hai, ridica-te, coboram!”.
El fluiera pe geam.
Ea: “Tu n-auzi?? S-a oprit tramvaiu’! Ridica-te!!”
El isi intoarce sapca spre baba, moment in care ea sare din pantofi de indignare.
Ea: “Baaa, coboram! Surdule!” – si-i insurubeaza niste ghionturi in umar. Eu, in locul lui, ma ridicam la ea cu toti metrii, macar s-o sperii, da-o-n spanac de agitata!
El, molcom si cu sapca: “Statia e dupa intersectie, aici e stop…”
Ea: “Daaaa…. ba nu, aici e. Vezi tu” – si s-a infipt cu toate ridurile de suparare in butonul de deschidere usa.
El: “Ba vezi tu” – si i-a dat ignore cu fata la geam.

Evident, tramvaiul s-a oprit unde a zis mosul, baba si-a macinat supararea intre ce masele mai avea, si-a insfacat consortul lung de tricou  si l-a tarat spre Cismigiu.

Zic: e nasol sa ajungi asa; sa incepi cu o cicaleala mica pentru doua beri in plus, sa continui cu dormitul in paturi separate pentru ca, oricum, nu se mai intampla nimic, si sa termini cu ignore complet in tramvai. Mai bine rupi pisica in doua de tanara. Tu, nu pisica.

Si cum imi framantam eu bucata de creier trezita mai de dimineata, cu filosofiile vietii de cuplu, iata ca ma intalnesc, again, cu prietenii mei – taximetristii. Dintre care unul zice: “Maaaaamaaaaaa….!!!”. Al doilea se uita dezamagit spre mine: “N-ai, ma, nicio sansa… E minora!!”

Cat eram eu de catranita cu gandul la mosul & baba de before, tot mi s-a luminat ziua. E ok. Sunt bine. Ma apropii de o varsta rotunda, si sunt foarte sigura ca nu e 20. Iar ei m-au luat de minora. Zic, dom’le, ce minuni face o crema buna!

Dar daca o fi fost de la animal-printul de pe umeri? Sau de la parul impletit? Daca lookul a la Simona Sensual, gen Armani-Cavalli, ma da drept minora, de ce nu?